Canalul Mânecii este strâmtoarea dintre sudul Angliei și nordul Franței ce leagă Oceanul Atlantic cu Marea Nordului (engl. English Channel, franceză La Manche, germană Ärmelkanal, olandeză Nauw van Calais sau Kanaal). În canal sunt Insulele Canalului aparținând coroanei britanice și insula Wight. Tot în Canalul Mânecii se varsă Sena. Port mai important Le Havre (Franța), Southampton si Plymouth (ambele aparțin Marii Britanii). Lungimea canalului 563 km, lățimea maximă 248 km, in zona strâmtorii Dover are lățimea minimă de 34 km, adâncimea medie a canalului 120 m, la deschiderea spre Marea Nordului are 45 m adâncime.
Acum există un tunel submarin ce leagă Anglia de Franța trecând pe sub Canalul Mânecii. Ideea acestui tunel datează din anul 1875, când s-au început la Sangate săpăturile, fiind mai târziu (1882) abandonate. Tunelul actual a fost construit între anii 1987 și 1994, în cooperare de guvernele Regatului Unit și Franței.
Tunelul Canalului Mânecii (în engleză Channel Tunnel, „Tunelul Canalului”, în franceză Tunnel sous la Manche, „Tunelul pe sub Canalul Mânecii”) este un tunel feroviar submarin, lung de 50,5 km, care leagă vestul Franței cu sud-estul Angliei, pe sub Canalul Mânecii. Tunelul a fost construit în cooperare de guvernele Regatului Unit și Franței. Este al treilea tunel feroviar ca lungime din lume, depășit fiind doar de tunelul japonez Seikan și de Tunelul de bază Gotthard.
Traversarea mașinilor, autocarelor, motocicletelor și camioanelor este asigurată de navete feroviare și durează aproximativ 35 de minute de la peron la peron. Transportul călătorilor este asigurat de compania Eurostar, care utilizează trenuri de tip TGV modificate pentru a se adapta specificului tunelului și rețelei britanice (alimentare prin a treia șină). Viteza limită prin tunel este de 160 km/h.
Galeriile britanică și franceză, care fuseseră săpate cu ajutorul măsurătorilor cu laser, s-au întâlnit prima dată pe 30 octombrie 1990, printr-o mică gaură în galeria de serviciu. Diferența între centrul celor două tunele era de doar 358 mm orizontal și 58 mm vertical. Când cele două tunele au fost unite complet, pe 1 decembrie 1990, a fost prima dată în ultimii 8.500 de ani când se putea merge pe uscat între Anglia și Franța. Tunelul a fost inaugurat oficial de către Regina Elisabeta a II-a și președintele francez François Mitterrand în cadrul unei ceremonii în Calais pe 6 mai 1994.
